Rocsana Marcu

Premium Recomandat

       Cariera Rocsanei a inceput odata cu obtinerea titlului de Miss Boboc in clasa a IX-a, castigand totodata si un curs de manechine si fotomodele la agentia Sequoia. A avut rezultate remarcabile si a fost placuta de cei din agentie, de aceea la doar cateva luni dupa finalizarea cursului a inceput sa predea miscare scenica in cadrul aceleiasi agentii. Fotografiile din portofoliul (book-ul) Rocsanei i-au oferit prima colaborare cu televiziunea. Vazandu-i pozele, Corina Voicu, producatoarea emisiunii Videomagazin a placut-o si i-a propus sa lucreze pentru TVR. Asa a inceput „prietenia” Rocsanei cu televiziunea.Emisiunea duminicala se desfasura pe malul lacului Herestrau, langa debarcader, iar dupa una dintre emisiuni Daniel Robu, incantat de adolescenta blonda a rugat-o sa-l plimbe cu ski-jetul, avand incredere in Rocsana care tocmai castigase locul intai la concursul:Jonglerii pe jet-ski:). Octavian Ursulescu a fost cel care i-a luat primul interviu Rocsanei, fiind placut impresionat de adolescenta cea vorbareata.Urmatoarul pas in cariera Rocsanei Marcu a fost colaborarea cu Mihaela Radulescu pentru emisiunea difuzata la Antena 1 „Duminica in familie”. Experienta acumulata in cei doi in care a lucrat la acest post a format-o pe Rocsana Marcu ca viitoare prezentatoare de televiziune, un alt avantaj a fost acela ca avut ocazia sa lucreze cu una dintre cele mai bune moderatoare de la noi din tara, Mihaela Radulescu, de la care a invatat multe dintre secretele televiziunii. In cadrul acestei emisiuni(Duminica in familie) prezenta concursurile interactive impreuna cu Sorin Gangiu. In aceasta perioada Rocsana lucra si ca model, fiind prezenta pe podium pentru diferite prezentari de moda si avand mai multe aparitii in diverse spoturi publicitare.

      Dupa colaborarea cu Mihalea Radulescu, Rocsana a plecat la Prima Tv, unde va cunoaste cu adevarat viata de televiziune. Cele trei luni in care a facut cursuri intensive de dictie au ajutat-o sa inteleaga multe dintre tainele meseriei de prezentator tv. La scurt timp de la incheierea cursurilor de dictie a avut ocazia sa participe la un casting, pe care l-a castigat devenind astfel prezentatoare tv. La doar 18 ani, Rocsana avea propria emisiune tv, un top muzical, difuzat in fiecare vineri la Prima TV si era coprezentatoare la emisiunea matinala „Taifas”. Astfel in clasa a XII-a, Rocsana se pregatea de admiterea la facultate, lucra in televiziune, ca prezentatoare a unui emisiuni saptamanale si coprezentoarea unui emisiuni difuzate in fiecare zi a saptamanii de luni pana vineri, „Taifas”, fiind colega cu Iulia Fratila si Tiberiu Lazar, cunoscut telespectatorilor ca Tibanu. Rocsana era prezenta si in lumea muzicala romaneasca, facand parte din trupa Trinity.Emisiunea muzicala difuzata in fiecare zi de luni pana vineri la prima TV, „Zid”, prezentata de Rocsana, i-a adus popularitate in randul tinerilor care urmareau cu interes fiecare editie a emisiunii. Emisiunea muzicala era prezentata de Rocsana Marcu si Dan Fintescu. Pasiunea pe care o avea pentru muzica i-a usurat munca, meseria aceasta devenind mai mult o placere decat o obligatie. Duminica dimineata Rocsana prezenta „Hit 40”, alaturi de Cristi Nitu de la Radio 21.„Zid” a devenit apoi „Videostar”, emisiune cu aceeasi tema muzicala, cu noi concursuri si mai multi invitati din lumea show biz-ului romanesc. Prezentatori erau tot Rocsana si Dan, dar de aceasta data fiecare dintre ei prezenta cate cate o editie a emisiunii, prin rotatie. In paralel cu Videostrar, Rocsana Marcu a prezentat si „Star 30 Airplay” in fiecare duminica la ora 11:00, impreuna cu Cristi Nitu. Prima Tv si-a schimbat grila de programe si emisiunea matinala a disparut din noua grila. Aici s-a incheiat etapa Videostar din viata Rocsanei. A urmat emisiunea Esenzze, o emisiune dedicata femeii moderne.

    

     Muzica a fost o pasiune pentru Rocsana inca din copilarie. A facut parte din corul scolii si a participat la diferite concursuri.Ii placea foarte mult sa cante si toti ii spuneau ca are o voce frumoasa si un timbru deosebit. La 9 ani a castigat un concurs radio, interpretand melodia „Waiting for you”.

     Formatia alaturi de care a debutat Rocsana se intitula Trinity, cantand alaturi de Ileana si Andreea. Melodia „Fii independent”, care a avut si un videoclip, a fost special creata pentru campania antidrog. Au existat si spoturi tv pentru promovarea acestei campanii, care au fost difuzate, trei luni de zile, pe aproape toate posturile de televiziune. In aceste spoturi au jucat cele trei fete din Trinity, indemnandu-i pe tineri la distractie, fara consum de droguri. Aceasta colaborare a luat sfarsit dupa incetarea campaniei, Radu Fornea, managerul formatiei i-a propus Rocsanei sa cante intr-o noua trupa de fete.

    Astfel a luat nastere Ho-Ra, o trupa etno-dance, avand in componenta trei frumoase mandre, Rocsana, Delia si Elena. Albumul lansat s-a numit „Joaca, bade” si a avut 10 piese etno, plus un remix al melodiei care a dat si titlul albmului.Videoclipul melodiei „Joca, bade” a fost filmat la Muzeul Satului si s-a bucurat de colaborarea cu Sorin Mitrea de la trupa Ro-Mania, el jucand rolul unui badita, care pe taramul viselor asista la jocul fetelor de la Ho-Ra. Un album, un videoclip, zeci de spectacole in tara si turnee in Europa si Statele Unite ale Americii, Rocsana avea un program destul de incarcat, tinand cont de faptul ca in tot acest timp prezenta si emisiunea „Zid”, la Prima Tv, de asemenea urma si cursurile Facultatii de Comunicare si Relatii Publice, astfel ii era uneori dificil sa-si imparta timpul intre cele trei domenii importante din viata ei: muzica, televiziunea si scoala.

    Rocsana a revenit cu un nou look, o noua atitudine, stilul abordat fiind etno-dance. Pe primul album din cariera solo semnat Rocsana Marcu veti regasi melodiile Mariei Tanase si alte melodii din folclorul romanesc. Tot in acea perioada a scos si un videoclip pentru melodia „Marie si Marioara”, cantata alaturi de unul dintre maestrii muzicii lautaresti: Nelu Ploiesteanu. Videoclipul a fost filmat la teatrul National si a durat aproximativ 15 ore. In clip, alaturi de Rocsana Marcu, Nelu Ploiesteanu si taraful lui apare si un tanar rapper in varsta de numai 4 ani.La inceputul lunii iulie s-a lansat noul album semnat Rocsana Marcu ce contine 10 piese etno-dance. Dintre piesele inregistrate pe acest album amintim: „Ciuleandra”, „Cine iubeste si lasa”, „Aseara ti-am luat basma”, „Bun ii vinu'” sau „Cine-i nascut”. Au urmat videoclipuri la piesele noi .